Doctorul

        Petea nu mai era chiar de-o şchioapă. Avea patru ani.
        Dar mamă-sa îl considera încă un sugar. Îl hrănea cu linguriţa, îl ţinea întotdeauna de mînă şi, bineînţeles, în fiecare dimineaţă, îl îmbrăca.
        Într-o bună zi, Petea s-a trezit în pătucul său şi mama a început să-l îmbrace.
        L-a îmbrăcat şi l-a pus în picioare, lîngă pat. Dar Petea a căzut.
        Mamă-sa şi-a zis că se joacă şi l-a ridicat din nou în picioare. Dar Petea a căzut din nou.
        Mama s-a mirat şi l-a sprijinit de pat a treia oară, în picioare. Dar copilul a mai căzut o dată.
        Atunci mama s-a speriat şi l-a chemat pe tata la telefon, la serviciu, şi i-a spus;
        — Vino repede acasă! Ceva s-a întîmplat cu băieţelul nostru — nu se poate ţine pe picioare.
        A sosit şi tata:
        — Aiureli. Petea umblă şi aleargă. Cum o să cadă?
        Zicînd asta, îl pune pe băieţel în picioare, pe covor. Petea dă să se îndrepte spre jucării, dar cade pentru a patra oară.
        Tatăl se alarmează;
        — Repede la doctor. S-a întîmplat ceva. Cred că aseară s-a îndopat cu bomboane.
        A fost chemat doctorul. Ochelari, stetoscop...
        — Ce mai e şi asta? De ce cazi, flăcăule?
        — Nu ştiu de ce, dar văd şi eu că puţin cad.
        Doctorul îi spune mamei:
        — Vă rog să dezbrăcaţi copilul. Am să-l examinez.
        Mama îl dezbracă pe Petinka şi doctorul îl ascultă cu stetoscopul:
        — Copilul e absolut sănătos. Mă mir de ce cade. Vă rog să-l îmbrăcaţi din nou şi să-l punem pe covor.
        Mama îşi îmbracă în grabă copilul şi-l pune pe duşumea.
        Doctorul îşi potriveşte bine ochelarii pe nas, ca să vadă mai bine cum cade băiatul.
        Şi băiatul cade din nou.
        Doctorul e foarte uimit:
        — Trebuie chemat profesorul. Poate că el va stabili de ce cade băiatul.
        Tata a trecut în camera vecină, să-l sune pe profesor. Între timp, în camera lui Petea a apărut micul Colea, prietenul lui.
        Colea se uită la prietenul său, pufneşte în rîs şi spune:
        — Eu ştiu de ce cade Petea.
        Doctorul, nervos:
        — Mă, pepenaş, te pomeneşti că ştii mai bine decît mine de ce cad copiii...
        Colea nu se lasă:
        — Uitaţi-vă cum e îmbrăcat Petea. Amîndouă picioarele sînt băgate într-un singur crac. D-aia cade.
        Uimire. Rîsete.
        Petea explică:
        — M-a îmbrăcat mama.
        Intervine doctorul:
        — Nu mai e cazul să-l chemaţi pe profesor. E clar de ce cade copilul.
        Mama se scuză:
        — Ştiţi, dimineaţa eram grăbită rău, dădea în foc laptele, iar acum, fiind tulburată, i-am pus greşit pantalonaşii.
        Colea trage concluzii:
        — Eu întotdeauna mă îmbrac singur şi cu mine nu se poate întîmpla aşa ceva. Cei mari încurcă întotdeauna lucrurile.
        Petea nu se lasă:
        — Şi eu am să mă îmbrac singur.
        Au început să rîdă toţi. A rîs şi doctorul. Apoi şi-a luat rămas bun de la toţi. Şi de la Colea.
        Tata s-a dus la servici. Mama a intrat în bucătărie. Colea şi Petea au rămas în cameră. La jucării...

În româneşte de IOAN CHIRILĂ

(Perpetuum comic ’85, pag. 207)